Se afișează postările cu eticheta Breaza. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Breaza. Afișați toate postările

marți, 7 iunie 2016

Drumeţia de Primăvară - 14 mai 2016 - Breaza, Prahova

Drumeţia de Primăvară - 14 mai 2016 - Breaza, Prahova

În acest weekend am dat startul la "Drumeţia de Primăvară" din Breaza pe traseul Valea Târsei - Fagul Prinţesei - Poiana Mare a Lazului.

Am parcurs un teren variat, traseul desfăşurându-se pe drum asfaltat, albie de pârâu şi poteci amenajate prin poieni şi pădure.

Am traversat albia pârâului Târsa în diverse puncte şi am învăţat cum să ne păstrăm echilibrul şi, mai ales, să ne ajutăm reciproc.

Am străbătut păduri de fag şi brazi şi am admirat peisajul sub umbra pinilor şi a arborilor de zadă (larice).

Unii dintre noi am ţinut ascuns urmele de urs zărite, dar ne-am bucurat cu toţii de salamandra de lângă lacul de pe versantul vestic al dealului Lazului.

Popasul l-am făcut la umbra unui arbore (Fagul Prinţesei) care are o vârstă de peste 600 de ani.