Avem in Ploiesti un blogger care, de cativa ani, a facut o pasiune nebuna pentru hoverboard. Il vedeam, cand eram acasa, aproape in fiecare zi cum gonea pe strada (caci imi este vecin) in vreme ce eu imi plimbam alene cainele. De multe ori chiar l-am invidiat pentru faptul ca nu mai depindea de autobuze si nu mai cheltuia banii pe benzina sau pe taxiuri, asa cum faceam noi. In plus, parea sa se distreze de minune cu acea "jucarie" pentru oameni mari, motiv pentru care m-am gandit de multe ori sa fac un mic efort si sa imi cumpar si eu un hoverboard cu care sa ma plimb la inceput macar prin fata blocului pana cand ma obisnuiesc cu miscarile, cu toate comenzile, cu tot ceea ce este de invatat pentru a putea stapani perfect aceasta mica si inteligenta masinarie, care face in ultima vreme deliciul copiilor si al adultilor deopotriva.
Totul a pornit, de fapt, de la nepoata mea, care peste cateva luni implineste 15 ani. Ea a venit cu ideea ca trebuie neaparat sa aiba, ca mai toti colegii ei, un hoverboard. La acea vreme nici nu stiam bine ce inseamna acest cuvant, dar micuta a avut grija sa ma lamureasca rapid. Ciudat este ca sotul meu, care se da in vant dupa asemenea gadgeturi, a spus ca el prefera sa isi cumpere un hoverkart,
